Universitatea Craiova

De la Sportpedia

Salt la: Navigare, căutare

Imagine:Universitatea-Craiova.png

Cuprins

[editează] Universitatea Craiova

Universitatea Craiova este unul dintre cele mai titrate cluburi de fotbal din România fiind şi prima echipă românească de fotbal ajunsă în semifinalele Cupei UEFA.

Înfiinţată în 1948, s-a numit iniţial Clubul Sportiv Universitar Craiova (CSU Craiova) şi a aparţinut Asociaţiei Naţionale a Studenţilor din România (ANSR). În 1950 a fost redenumită Ştiinţa Craiova, nume rămas şi astăzi drag suporterilor. Din 1966 până în prezent clubul se numeşte Universitatea Craiova.

In sezonul 1973-1974 Universitatea cucereste primul sau titlu de campioana a Romaniei, fiind prima echipa studenteasca din tara si din Europa ajunsa campioana. Stiinta a ocupat locul 1 de la inceput si pana la sfarsitul competitiei.

Oprea, Manta, Niculescu, Badin, Deselnicu, Velea, Strambeanu, Ivan, Nita, Balaci, Berneanu, Taralunga, Oblemenco, Balan, Pana, Boc, Stefanescu, Marcu, Stancescu, Kiss, Chivu, Negrila, Constantinescu si antrenorii Constantin Cernaianu si Constantin Otet sunt cei care au facut “Centralul” sa traiasca momente magice. Campioana unei mari iubiri a transformat o metafora emotionanta intr-un titlu cu adanci rezonante...

Tot acum, echipa craioveana va elimina pe Fiorentina in Cupa UEFA, dupa 0-0 in Italia si 1-0 la Craiova (gol semnat de Oblemenco in minutul 89).

Pana in sezoul 1981-82 Craiova a disputat 4 finale ale Cupei Romaniei si reusit sa castige 3 dintre ele ( 1976/77, 1977/78, 1980/81).

In 1976-1977, Universitatea a invins in finala Steaua cu 2-1, cu echipa: Boldici, Berneanu, Tilihoi, Stefanescu, Purima, Donose, Balaci, Beldeanu, Crisan(Negrila), Cartu, Marcu, Camataru, antrenor fiind C.Deliu.

In 1977-1978, victima a fost Olimpia Satu-Mare, Craiova castigand cu 3-1.

In 1981, aceasta echipa reuseste sa cucereasca si Campionatul si Cupa Romaniei, calificandu-se in primele 8 echipe ale Europei, in turul 3 al Cupei Campionilor Europeni, performanta fara precedent in istoria fotbalului romanesc. Intre timp antrenori erau Oblemenco si Otet, iar Universitatea devenise deja un mit.

In sezonul 1981-1982 Universitatea ocupa in campionat locul 2, la 2 puncte de Dinamo. In primul tur al C.C.E., Olympiakos Pireu este practic desfiintata la Craiova 3-0, goluri marcate de Cirtu (7), Irimescu (67) si Ticleanu (89).In retur, grecii nu au reusit decat o victorie de prestigiu, 2-0, insuficienta insa. Urmatorul adversar al Universitatii este BK Copenhaga insa danezii nu pareau a fi o adversara prea dificila. Cu toate acestea, nordicii obtin chiar o victorie datatoare de sperante in Danemarca, scor 1-0. In retur insa, oltenii, impinsi de la spate de peste 30.000 de suporteri inving categoric cu 4-1 dupa golurile lui Crisan (8), Balaci (24), Beldeanu (54) si Camataru (72).Si tocmai unde oltenii se credeau mai stapani si aproape imposibil de invins, acasa, pe Central, vor pierde prima mansa cu urmatorul adversar de calibru: Bayern Munchen. Nemtii rezolva calificarea inca din primele 19 minute ale turului de la Craiova inscriind prin Breitner (7) si Rummenigge (19). In retur nu s-a mai putut face nimic, Universitatea obtinand un egal pentru palmares, 1-1, cu un gol inscris de Geolgau (31).

Stiinta terminase pe locul 2 si se califica in Cupa U.E.F.A. Campania europeana din ’82-’83 avea sa fie cea mai mare performanta din istoria “Campioanei unei mari iubiri” semifinala Cupei U.E.F.A.

Era septembrie 1982 cand Universitatea Craiova, nume de alint al fotbalului romanesc deschidea drumul performantei, cucerind admiratia si respecul Europei fotbalistice. 10 meciuri, 930 de minute si un unsprezece care a intrat in legenda: Lung, Negrila, Tilihoi, Stefanescu, Ungureanu, Ticleanu, Balaci, Donose, Beldeanu, Crisan, Camataru… insa Craiova s-a oprit la poarta finalei CUPEI U.E.F.A.

Sezonul 1982-1983 a ramas in istoria echipei drept cel mai bun an competitional. Pe plan intern, Universitatea ocupa locul 2 la 3 puncte de campioana Dinamo, insa avand cel mai bun atac din serie, 66 de goluri. Cupa este castigata din nou de olteni in fata aceleiasi Poli Timisoara, de acesta data scorul fiind 2-1. Insa ceea ce a reusit Universitatea pe plan extern, in Cupa UEFA, ramane intiparit cu litere de aur in istoria fotbalului romanesc. Echipa din Banie reuseste sa ajunga pana in semifinale, performanta neatinsa pana atunci de vreo echipa romaneasca. Prima adversara a Craiovei era, din nou, Fiorentina, echipa lui Passarella, Rossi, Antognoni, Bertoni sau Grazziani. Dupa 3-1 la Craiova (0-1 la pauza!), Universitatea s-a aparat organizat in Italia si a pornit naucitor de contra-atac, insa victoria a fost de partea fiorentinilor, 1-0; insuficient insa.(Pentru a vedea rezumatul meciului Craiova- Fiorentina 3-1 si Fiorentina-Craiova 1-0 click aici) Dupa o calificare usoara in fata echipei Schamrock Rovers, 2-0 in deplasare si 3-0 acasa, Universitatea trebuia sa dea piept cu un nou adversar impresionant: Girondins de Bordeaux. Francezii au obtinut victoria la ei acasa, 1-0, la fel si oltenii in Craiova. Au urmat prelungiri, in care Geolgau a adus calificarea in minutul 101.(Pentru a vedea Craiova-Bordeaux 2-0 click aici) Lista echipelor de top care aveau sa dea piept cu Universitatea era parca nesfarsita. FC Kaiserslautern se arata foarte optimista in ceea ce priveste calificarea, inaintea dublei cu Universitatea din sferturile Cupei UEFA. In Germania, nemtii au invins cu 3-2 (dupa 3-0)( click aici pentru a vedea rezumatul meciului), golurile noastre fiind semnate de Geolgau si Ticleanu. In retur, la Craiova, Negrila ne aduce calificarea abia in minutul 82, inscriind pentru 1-0( click aici pentru a vedea bucuria calificarii in semifinale). Sortii ne-au ales pentru semifinale o echipa cu mult mai puternica decat precedentele care, pana la urma, va si castiga trofeul: Benfica Lisabona. Dupa un 0-0 foarte bun din Portugalia, toata Romania astepta o victorie a Universitatii si, implicit, calificarea in finala. Nu a fost insa sa fie, meciul, parca blestemat, terminandu-se la egalitate 1-1 (Balaci 17 si Filipovici 53). (click aici pentru a vedea Craiova-Benfica 1-1)

Sezonul 1983-84 Universitatea ocupa in campionat locul 3. In Cupa UEFA oltenii sunt eliminati in prima runda de catre formatia Haiduk Split (1-0, 1-4).

Editia 1984-1985 reprezinta ultimul an al Craiovei-Maxima, anul in care echipa craioveana joaca finala Cupei Romaniei si ne va reprezenta din nou in Cupa UEFA.Universitatea da piept in primul tur cu spaniolii de la Betis Sevilla. Dupa 1-0 in Spania urmeaza o victorie cu acelasi scor pentru olteni la Craiova si 6-3 la loviturile de departajare. Olympiakos Pireu este eliminata din nou de craioveni printr-o dubla victorie, 1-0 (ambele goluri fiind inscrise de Cirtu). Desi parea sa aiba un adversar mai accesibil, marea echipa romaneasca nu reusea sa treaca de Zelejnicear Sarajevo. Universitatea incepe bine si ia un avantaj linistitor dupa prima confruntare, 2-0 cu goluri marcate de Beldeanu (19) si Camataru (26 din lovitura de la 11 metri). Returul insa va fi un adevarat cosmar pentru echipa craioveana, aceasta pierzand cu un scor de-a dreptul incredibil: 0-4, cu “ajutorul” arbitrului Ronald Bridges.

Sezonul 1990-1991, editie cand castiga Campionatul National si Cupa Romaniei (Universitatea - FC Bacau 2-1) cu lotul: Prunea, Manaila, Sandoi, Adrian Popescu, Mogosanu, Ciurea, Olaru, N. Zamfir, Badea, Pigulea, Craioveanu, Neagoe (antrenori Sorin Cartu si Fane Cioaca). Pe plan extern, Universitatea obtine o dubla victorie, 1-0, in confruntarea cu Partizan Tirana, insa este invinsa de Borussia Dortmund.


Palmaresul Universitatii Craiova:

Imagine:Palmares_craiova.JPG‎

[editează] Steme ale Universitatii Craiova:

Actuala steama

Imagine:Universitatea-Craiova.png

Blazoane de-a lungul anilor

Imagine:Stemele_craiovei.jpg‎

[editează] Jucatori legendari

Ion Oblemenco

Imagine:Oblemenco.jpg Imagine:Oblemenco1.jpg‎

Ilie Balaci

Imagine:Balaci.jpgImagine:Balaci_ilie.jpg


[editează] Echipe din istoria clubului

Click aici pentru a vedea album foto.

Cea mai buna echipa din istoria clubului a fost denumita Craiova Maxima.

Imagine:Craiova_maxima.JPG


[editează] Lot actual

Post Jucător Ţară
Portar Pieter Merlier Belgia
Portar Silviu Lung Jr. România
Portar Mircea Bornescu România
Fundaş Ştefan Bărboianu România
Fundaş Marius Barbu România
Fundaş Josh Mitchell Australia
Fundaş Sorin Buşu România
Fundaş Valerică Găman România
Fundaş Florin Şoavă România
Fundaş Ovidiu Dănănae România
Mijlocaş Dorel Stoica România
Mijlocaş Spase Dilevski Australia
Mijlocaş Dragoş Firţulescu România
Mijlocaş Joshua Rose Australia
Mijlocaş Constantin Gângioveanu România
Mijlocaş Andrei Prepeliţă România
Atacant Mihai Dina România
Atacant Mihai Costea România
Atacant Florin Costea România
Atacant Michael Baird Australia
Atacant Cătălin Crăciun România
Atacant Jérémie N'Jock Camerun
Atacant Julius Wobay Sierra Leone
Atacant Dan Gogoşoiu România