
Mirel Rădoi
De la Sportpedia
Mirel Matei Rădoi (născut la data de 22 martie 1981 la Drobeta Turnu Severin) este un fotbalist român care evoluează pe postul de mijocaş sau fundaş central la formaţia saudită Al-Hilal. El are în palmares trei trofee (situaţie până în 2006) de campion al României, câştigate cu Steaua Bucuresti, pentru care a activat şi pe post de căpitan de echipă, evoluând totodată şi în echipa naţională a României.
[editează] Carieră
Mirel Rădoi a început să joace fotbal, la vârsta de 8 ani; la început pe postul de portar, apoi ca fundaş, iar în prezent joacă în centrul liniei mediene.
Prima echipă din cariera sa a fost „FC Turnu-Severin”, din oraşul natal. Aici a fost remarcat de antrenorul de atunci al echipei „FC Extensiv Craiova”, Sorin Cârţu care, impresionat de calităţile lui, l-a adus la Craiova, plătind atunci banii, ce-i drept nu prea mulţi, din propriul buzunar.
Încă de atunci, Cârţu îl vedea ca pe un mare talent deşi, la vremea aceea nimeni nu-i dădea atenţie. Timpul i-a dat dreptate antenorului Cârţu şi Rădoi a fost în cele din urmă remarcat, după numai cinci luni, de fratele antrenorului de atunci al echipei Steaua.
Deşi Extensiv Craiova a retrogradat în Divizia C în acel sezon, Rădoi a ajuns la Steaua sub comanda lui Victor Piţurcă. Despre prima lui zi în vestiarul campioanei, Rădoi spunea că “a fost un şoc în sensul pozitiv. M-am trezit în vestiar cu Marius Baciu, Iulian Miu, Miodrag Belodedici, jucători pe care îi vedeam la televizor, parcă era un vis”.
A debutat la Steaua pe 4 martie 2000, într-un meci de Divizia A. Evoluţiile sale excelente i-au adus un loc de titular în formaţia roş-albastră, iar apoi, banderola de căpitan al celei mai titrate formaţii de club din România.
În 2001 a câştigat cu Steaua primul său titlu, apoi a urmat câştigarea Supercupei României, în faţa echipei Dinamo. Împreună cu echipa, în sezonul 2004-2005 a câştigat cel de-al doilea titlu de campion, iar în sezonul 2005-2006, Steaua a câştigat al 23-lea titlu de campioană a României şi al trelea din cariera lui Mirel Rădoi.
În anul 2008, Rădoi este selecţionat de către Victor Piţurcă în lotul deplasat de România la Euro 2008, primul turneu final din cariera fotbalistului. Din păcate, Rădoi se accidentează în meciul din cadrul grupelor, meci disputat împotriva Italiei, ciocnindu-se cap în cap cu coechipierul său, Răzvan Raţ, imediat după ce Cristian Chivu trimisese balonul în bară. El a suferit o accidentare gravă, nemaiputând să evolueze câteva săptămâni şi ratând restul turneului.
După ce a fost dat vândut de mai multe ori la formaţii din Premier League sau la Internazionale Milano, Rădoi a ratat toate aceste transferuri, părând că va rămâne la Steaua şi în 2009. În luna ianuarie a anului 2009, Mirel a fost vândut la formaţia saudită Al-Hilal, pentru o sumă de transfer care se pare că s-a ridicat la şase milioane de euro, Rădoi devenind astfel cel mai scump fotbalist vândut din Liga 1.
| Club | Sezon | Campionat | Cupe Nationale | Cupe Continentale | Total | ||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Meciuri | Goluri | Meciuri | Goluri | Meciuri | Goluri | Meciuri | Goluri | ||
| Al-Hilal | 08-09 | 5 | 2 | 9 | 0 | 4 | 3 | 18 | 5 |
| Total | 5 | 2 | 9 | 0 | 4 | 3 | 18 | 5 | |
| Steaua Bucureşti | |||||||||
| 08-09 | 13 | 1 | 0 | 0 | 7 | 0 | 21 | 1 | |
| 07-08 | 16 | 0 | 0 | 0 | 3 | 0 | 19 | 0 | |
| 06-07 | 14 | 1 | 1 | 0 | 4 | 0 | 19 | 1 | |
| 05-06 | 24 | 4 | 1 | 0 | 17 | 3 | 42 | 7 | |
| 04-05 | 20 | 1 | 0 | 0 | 8 | 0 | 28 | 1 | |
| 03-04 | 29 | 2 | 2 | 1 | 6 | 0 | 37 | 3 | |
| 02-03 | 23 | 1 | 2 | 0 | 0 | 0 | 25 | 1 | |
| 01-02 | 22 | 1 | 0 | 0 | 3 | 0 | 25 | 1 | |
| 00-01 | 25 | 1 | 0 | 0 | 0 | 0 | 25 | 1 | |
| Total | 186 | 12 | 6 | 1 | 48 | 3 | 240 | 16 | |
| Extensiv Craiova | 99-00 | 14 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 14 | 0 |
| Total | 14 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 14 | 0 | |
| Total | 202 | 13 | 6 | 1 | 48 | 3 | 254 | 16 | |
[editează] Viaţă personală
Mirel Rădoi este căsătorit cu Viviana, o tânără din Turnu-Severin, împreună având un băieţel pe nume Denis. Cei doi sunt împreună din anul 1999. La început au fost împreună timp de trei ani apoi, după venirea lui la Steaua, s-au mutat împreună într-un apartament de lux cumpărat de fotbalist în Bucureşti. La un an şi jumătate au decis să se căsătorească deoarece Viviana era însărcinată.




