FC Argeş

De la Sportpedia

Salt la: Navigare, căutare

FC Argeş Piteşti este un club de fotbal din oraşul Piteşti, judeţul Argeş. Dublă campioană a României, formaţia alb-violetă evoluează în acest sezon în Liga 2, însă are mari şanse de a promova în Liga 1. FC Argeş a fost recunoscut de-a lungul timpului drept unul din marile centre de copii şi juniori din ţară, lansând în sportul-rege mari fotbalişti, precum Nicolae Dobrin, Adrian Mutu sau Nicolae Dică. Echipa evoluează pe Stadionul "Nicolae Dobrin" din Piteşti, care are o capacitate de 16.500 de locuri.


Cuprins

[editează] Primele echipe de fotbal in Arges

Pe meleagurile Argeşului, fotbalul a apărut, probabil, la începutul secolului al XX-lea, dar primele mărturii datează din anul 1915, când la Câmpulung Muscel apare echipa Minerul. Dar primul război mondial a întrerupt ascensiunea acesteia, de-abia după anul 1919 fotbalul prinzând rădăcini şi la Piteşti. Aici, echipe de străzi, de elevi şi militari vor juca cu echipe din oraşele apropiate: Craiova, Slatina, Caracal, Câmpulung Muscel.

Prima echipă cunoscută din Piteşti a fost Săgeata, atestată documentar începând cu anul 1921, desigur, mult mai veche. Printre jucători se aflau elevi şi militari: portarul lulică Şvanţaru, fundaşul Condor, înaintaşul Ulman. Meciurile erau urmărite la început din curiozitate şi apoi cu interes. Ele se desfăşurau pe un teren improvizat al Regimentului 6 Artilerie. Piteştenii au început să îndrăgească acest sport şi au purces la înfiinţarea altor echipe. Aşa au apărut: Macaby, la 1 mai 1923, care-şi propunea propăşirea tuturor sporturilor, mai ales fotbalul, avându-l ca preşedinte pe Israel Friedman; Triumf, la 1 august 1923, având ca secţii: fotbal, rugby, atletică şi alergări, preşedinte fiind Gheorghe N. Tabacu şi secretar C. Enescu; Trivale, înfiinţat în noiembrie 1923, avându-l în frunte pe preşedintele Atanasiu; Societatea Sportivă Piteşti, înfiinţată la 29 mai 1924, cu scopul practicării tuturor sporturilor şi în special a fotbalului. Societatea Sportivă nu urmăreşte nici un scop politic, face abstracţie de naţionalitate şi clasă socială. Primăria oraşului Piteşti, văzând popularitatea acestui sport, începe să-l ajute, mai întâi prin aprobarea unui teren de fotbal în parcul Trivale, pentru echipa Săgeata, la 22 iunie 1925, când Comisia Interimară, în şedinţă, a aprobat a se pune la dispoziţie acelei societăţi, în mod temporar, suprafaţa de 8125 m2 teren din proprie­tatea comunei din parcul Trivale, partea dreaptă, unde se ţine anual de Paşti bâlciul, conform schiţei de plan.

După acest început, la 15 august 1925 apare primul club cu regulament din Piteşti, Sporting Club, sub conducerea preşedintelui Dumitru Călinescu. Clubul avea în componenţa sa 58 de membri cu vârsta de peste 18 ani, 28 peste 21 de ani, 12 sub 18 ani. Clubul avea o subvenţie lunară de la Primărie de 10.000 lei şi folosea terenul de la Regimentul 6 Artilerie. La conducerea clubului s-au perindat o serie de oameni mai mult sau mai puţin influenţi: comerciantul Ion Teodorescu, profesorul Dumitru Georgescu, Gh. Băltescu, M. Berechet, Aurel Caracas, Ticu Mircea şi alţii, toţi însă dornici să pună bazele unei echipe puternice. Culorile Sporting Clubului erau: tricouri alb-verzi, chiloţi albi şi ciorapi alb-verzi. Jucătorii erau elevi, premilitari şi militari activi, printre care: Puiu Nicht, Florică Tută, Costică Papaiani, Gross, Salmairaghi, Neaţă, Caridis, Ghiuri, Lăzărescu, Enache, Cantaragiu, Cernea, Stoian, Bădin, Bandea, Cârciumaru. Deoarece situaţia financiară nu era prea bună, clubul piteştean organiza serbări, baluri, meciuri de box şi lupte cu sportivi francezi pentru a strânge fonduri.

In anul 1930, preşedinte de onoare al clubului a fost ales Armand Călinescu, viitorul prim-ministru al României şi fiu al Argeşului. In repetate rânduri, clubul a cerut Primăriei construirea unui stadion pe platoul din pădurea Trivale, s-au făcut şi demersuri la ONEF, a venit şi directorul general al acesteia, Virgil Bădulescu, în cele din urmă hotărându-se înfiinţarea unei filiale la Piteşti, dar construirea terenului a rămas doar pe hârtie. Sporting Club a evoluat la început în campionatul districtual Piteşti alături de Sportul Muncitoresc, Unirea Tricolor Câmpulung şi altele, având o comportare bună. La apariţia Diviziei C, în anul 1936, Piteştiul este reprezentat în Liga de Sud, seria I, de echipa Radu Negru, care a evoluat alături de Telefon Club Bucureşti, Oltul Turnu Măgurele, Turda Bucureşti, Venus Câmpina şi Tricolor Venus Călăraşi. Sporting Club a evoluat numai un tur, nemaialiniindu-se la startul returului din cauza unor gre­utăţi financiare.

In şedinţa din 4 aprilie 1933 este ales preşedinte de onoare al clubului primarul oraşului Piteşti, C. Rătescu, care este rugat să sprijine amenajarea unui teren de sporturi pe platoul Trivale. Primarul declară că îşi va face o datorie de onoare pentru a dota oraşul cu un stadion construit în mijlocul splendidei păduri Trivale, pe platou.Propune să se intervină la subsecretarul de stat Ghelmegeanu, fiu al Piteştiului, pentru a se permite desfiinţarea unei părţi din pădure pentru stadion, având şi sprijinul lui Armând Călinescu. In anul 1937, Sporting Club se revigorează, avându-i la con­ducere pe Ion Teodorescu, comerciant, ca preşedinte şi pe profesorul Dumitru Georgescu, vicepreşedinte. Clubul îşi mută sediul pe strada C.A. Rosetti, nr. 20, iar terenul pe Bulevardul Titu Maiorescu. Preşedinte de onoare este ales ministrul de interne Gabriel Marinescu, un alt fiu al Argeşului. Incep meciurile grele. Sporting Club Piteşti a câştigat campi­onatul districtului Piteşti şi joacă pentru un loc în divizia C, cu campi­oana districtului Târgovişte. Meciul, care trebuia să se dispute la 9 iunie 1937, nu s-a disputat întrucât jucătorii piteşteni erau elevi, mili­tari activi şi premilitari.Totuşi, Sporting Club se pregăteşte pentru următorul sezon, întâlnind echipe puternice, înscriindu-se în Cupa României. In acest timp, printre adversarele sale se numără echipe din Capitală: Turda, Viforul Dacia, Mociorniţa, Gloria, pe care a învins-o cu 2-1 prin golurile înscrise de Aurel Vasilescu şi Bică Papaiani, Juventus (cu celebrii Endreffi, Zăinescu şi Vulcănescu), Unirea Tricolor şi Sportul Studenţesc. La 22 august 1937 s-a disputat primul meci internaţional de fotbal la Piteşti, meci în care Sporting Club a întâlnit, în faţa a peste 600 de spectatori, echipa bulgară Lewski Rusciuk şi a câştigat cu scorul de 2-1.

In Cupa României, competiţie ce a început în ediţia 1933 / 1934, Sporting Club învinge în ediţia 1937 / 1938 pe Zburătorii din Bucureşti cu 6-1 (2-0), dar pierde, în turul al treilea, la Turnu Măgurele, din cauza neprezentării a doi jucători titulari, Ştefan Ionescu şi Sile Constantinescu (care a fost suspendat pe un an din viaţa sportivă). La 27 august 1937, Federaţia Română de Fotbal a donat echipei piteştene 11 tricouri, 11 perechi ciorapi, 7 perechi ghete, ca ajutor pentru realizările merituoase şi a celor sărace, poate pentru a repara nedreptatea făcută echipei prin neînscrierea în divizie.In acest sens, la 6 august 1937, Sporting Club se adresează Ligii de Sud solicitând înscrierea în Divizia C, deoarece avea o activitate de 11 ani şi a contribuit la ridicarea sportului din Piteşti. Această grupare a fost campioana districtului continuu, de la înfiinţarea campionatului şi până în prezent, cu excepţia anului trecut, când ni s-a furat acest campionat prin procedee nesportive. Se spune că la înfiinţarea Diviziei B n-a fost admisă, deşi era campioana districtului, sub pretext că n-a avut o cerere depusă în acest sens.

In sfârşit, Sporting Club revine în Divizia C în sezonul 1937 / 1938, alături de Radu Negru C.F.R. Piteşti, în Liga de Sud, seria I, având următoarea componenţă: Petrică Nicolescu şi Sile Constan­tinescu - portari, Voica, Eghedy, Fanago, Tache Papaiani, Bică Papaiani, Medve, Leon Teodorescu, Cornel Ştefanescu, Tică Rădulescu - Cocoş, Aurel Vasilescu - Cucuvea, Ică Anastasescu, Ninu Nicolescu - Limbă, Petrişor Bulacu, Ion Ion, Eddy Bretto şi Ştefan lonescu -jucători de câmp. In anul 1935, Ion Antonescu, pe atunci general şi comandant al Diviziei 3 Infanterie şi al Garnizoanei Piteşti, a iniţiat, cu concursul Primăriei, construirea şi amenajarea unui stadion cu toată dotarea necesară, alegându-se zăvoiul de pe malul drept al râului Argeş, cuprins între vechile străzi Sfânta Vineri şi Râurilor, unde era loc viran. Planul de ansamblu al lucrărilor acestui parc cuprindea: ştrandul şi plaja, bazinul de înot, stadion pentru fotbal şi atletism, terenuri de tenis, volei şi baschet, patinoar, lac pentru canotaj şi poligon de tir.Intrucât volumul lucrărilor era foarte mare şi nu se dispunea de banii necesari, comandantul Garnizoanei şi Primăria au hotărât să se înceapă construirea ştrandului şi patinoarului. Primăria a pus la dispoziţie banii şi materialele iar Regimentul l Vânători, mâna de lucru. In lunile mai şi iunie 1935 au fost amenajate ştrandul şi plaja (cu 34 de cabine pentru public), iar în septembrie a început amenajarea lacului cu utilaje de la Moara Progresul. Anul următor, 1936, din mai până în luna septembrie a început campania de lucru la stadion. Aici au lucrat militari şi elevi care au realizat un mare volum de lucrări: amenajarea terenului de fotbal şi a pistei de atletism, a tribunei de lemn pe latura de vest, un teren de tenis.

Ştrandul, denumit Negru Vodă, a devenit un căutat loc de sport şi promenadă pentru piteşteni. Inundaţiile din vara anului 1941 au pro­vocat mari pierderi, distrugând parcul şi stadionul.In perioada mai-septembrie 1943 au început lucrările de reamenajare, lucrări efectuate de un detaşament de 60 de militari, sub comanda locotenent-colonelului Valentin Petrov. Au fost construite din nou 72 de cabine şi un bufet pe plajă, s-au refăcut toate terenurile de sport şi s-a reconstruit tribuna de la terenul de fotbal, din lemn, cu o capacitate de 360-400 de locuri, ridicându-se un dig protector împo­triva apelor râului Argeş. Prin decizia nr. 36276 din 7 februarie 1944, Ministerul Afacerilor Interne aprobă Regulamentul de organizare, dezvoltare, funcţionare şi întreţinere a stadionului şi ştrandului comunal Piteşti. Se menţionează că stadionul cuprinde: teren de fotbal cu dimensiuni mijlocii regulamentare, cu tribune pentru spectatori şi o lojă pentru oficialităţi, pistă pentru alergări, locuri pentru tenis, locuri pentru volei, baschet şi aparate pentru gimnastică. Incepând cu anul 1945, aici au jucat Sporting Club Piteşti şi C.F.R. Piteşti. Acest stadion a fost un adevărat simbol al fotbalului piteştean, aici având loc meciuri memorabile. Şi tot aici a început şi Dinamo Piteşti până la construirea stadionului actual Nicolae Dobrin, fost 1 Mai.


[editează] Anul 1953 - Apare Dinamo Pitesti

La 6 august 1953, după 27 de ani de dominare a echipei Sporting Club Piteşti, apare o noua echipă, Dinamo Piteşti, încă din primăvara anului 1953, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, un grup de funcţionari şi poliţişti hotărăsc să înfiinţeze o echipă de fotbal, Dinamo, numită astfel după sora mai mare de la Bucureşti. Echipa este înscrisă în campionatul regional Piteşti, alături de echipele din: Găeşti, Vâlcea, Curtea de Argeş, Câmpulung, Topoloveni, Slatina, campionatul desfăşurându-se în sistem primăvară-toamnă. Se cuvine să-i amintim pe Ion Lăsculescu şi Marin Tănase, doi dintre principalii iniţiatori ai naşterii acestei echipe de fotbal, în mod oficial, la 6 august 1953. Tânăra echipă Dinamo Piteşti va ocupa locul 8 din 14 formaţii, dar va atrage atenţia spectatorilor, în scurt timp reuşind să adune talentele născute pe acest plai legendar al Ţării Argeşului, catalizând valorile locale şi forţele administrative pentru accederea în înalta societate a fotbalului.In Piteşti au mai fost şi alte echipe, dintre care legendara Sporting Club a reuşit să evolueze în divizia B timp de 8 campionate la rând (unde marcase 289 de goluri şi primise 402) până în 1954, arătând că Piteştiul doreşte şi vrea mai mult decât o echipă cuminte, de pluton în divizia secundă, de aici şi dorinţa de a aduce un suflu nou în fotbalul local de performanţă şi o organizare mai bună în vederea intrării în , înalta societate a fotbalului. Lotul cu care a început actuala echipă FC Argeş (atunci Dinamo) cei 50 de ani de viaţă a fost următorul:

Antrenor: Jean Lăpuşneanu (fost la Sporting Club, fost mare portar, selecţionat în echipa României, cu care a participat la Campio­natul Mondial din 1930, în Uruguay).

Portari: Traian Ştefan şi Gheorghe Stancu.

Fundaşi: Gheorghe Tereş, Iuliu Szigmei, Nicolae Zamfirescu, Ion Toroipan, Stelian Oprea, Ion Istrate.

Mijlocaşi: Constantin Chingaru, Nicolae Gotwald, Ion Hărăclean, Ion Dragomir.

Atacanţi: Marin Tănase, Nelu Diaconescu, Ion Gherghina, Ştefan Dumitrescu, Gheorghe Stănciulescu, Nicolae lonescu, Ion Lăsculescu, Ion Stănescu.

In anul 1954, Dinamo Piteşti se întăreşte cu cei mai buni jucători din Piteşti: portarul Leaţă, fundaşii Leonte lanovschi şi Boldizar, mijlocaşul Gheorghe Popescu şi înaintaşul Basarabescu, reuşind să ocupe locul al treilea în campionatul regional, cu 40 de puncte (golaveraj 67-23), în urma Flamurii Roşii Râmnicu Vâlcea şi Minerului Câmpulung, cu 18 victorii, 4 meciuri egale şi 4 înfrângeri din cele 26 de partide disputate. Urmează campionatul regional 1955, când Dinamo Piteşti reuşeşte să se claseze pe primul loc, înregistrând prima performanţă -promovarea în Divizia C. Prima ediţie a Diviziei C de după 1945 adună la start 51 de echipe, împărţite în 4 serii. Dinamo Piteşti va face parte din seria a II-a. Sub conducerea antrenorului Jean Lăpuşneanu, echipa reuşeşte performanţa de a se clasa pe locul al VIII-lea din 14 echipe, în seria a Il-a a Diviziei C, o performanţă notabilă pentru o nouă promovată. Era a V-a ediţie a Diviziei C. In lotul echipei, pe lângă jucătorii cu care porniseră la drum, se aflau şi foştii jucători ai Sportingului: Leonte Ianovschi, Leaţă, Boldizar, Gh. Popescu, Basarabescu şi Pericle Valeca. Va urma un campionat, 1957-1958, în care se va trece la sistemul competiţional toamnă-primăvară. Acest sistem nu va fi prielnic, iar piteştenii, clasaţi pe locul al XII-lea, vor retrograda în campionatul regional. Dinamo a câştigat doar 9 partide, 3 au fost egale şi 14 meciuri le-a pierdut, marcând 30 de goluri şi primind 46. Seria a fost câştigată de Titanii Bucureşteni, urmând Metalul Târgovişte şi Carpaţi Sinaia, în urma lui Dinamo s-au aflat Olimpia Giurgiu şi Petrolul (Flacăra) Piteşti. Cu antrenorul Jean Lăpuşneanu la timonă, care îl înlocuieşte pe Gheorghe Teodorescu, Dinamo Piteşti, cu o ambiţie renăscută şi cu un lot întărit cu mai mulţi tineri talentaţi, câştigă campionatul regional 1958-1959 şi promovează în Divizia C. Iată lotul care a adus echipa în Divizia C: Velicu, Costache, Oancea (portari), Boldizar, Iatan, Georgescu (fundaşi), Stănescu, Anuţescu, Ştefănescu, Dinică (mijlocaşi), Milea, Paraschiv, Marin Traian, Ceauşu, Necşoiu, Emilian Niculescu, Cebuc, Vlad Lovin, Maşala (atacanţi). Datorită reorganizării activităţii fotbalistice din România, Dinamo Piteşti promovează în Divizia B, după fuziunea cu Dinamo 3 Miliţia Bucureşti. De la Dinamo Miliţia au venit la Piteşti, în vara anului 1959, jucătorii: Spiridon Niculescu, Radu Gh., V. Florescu, Florin Halagian, M. Haimovici, P. Valcan, Eugen Butnaru şi Ion Barbu, un nucleu de jucători care va fi un atu în startul spre o nouă etapă competiţională.

Rezultatele nu întârzie să apară şi Dinamo Piteşti va ocupa un onorant loc 3 în Divizia B, după rezultate promiţătoare cu echipe care aveau vechi state în al doilea eşalon al ţării. Dintre atacanţi s-au remarcat Vlad Lovin, care a înscris 15 goluri, şi Ion Barbu, viitorul fundaş central al naţionalei, cu 10 goluri înscrise, antrenorul acestei echipe fiind Ştefan Vasile. Terenul din Ştrand devine neîncăpător, tot mai mulţi iubitori ai fotbalului luând drumul stadionului, simţind că, în curând, Piteştiul fotbalistic va face marele pas spre performanţă. Cel de-al doilea campionat în Divizia B, 1960-1961, va aduce câştigarea seriei a Il-a de către Dinamo Piteşti, cu un avans de 9 puncte faţa de cea de a doua clasată, eterna noastră rivală, Ştiinţa Craiova. Visul atâtor generaţii de fotbalişti şi suporteri devine realitate prin promovarea echipei Dinamo Piteşti în Divizia A, prima echipă piteşteană şi argeşeană în prima divizie de fotbal a României.Sub conducerea aceluiaşi Ştefan Vasile, lotul care a adus Piteştiul în elita fotbalului românesc a fost compus din: L.Varga, C.Matache, Sp.Niculescu (portari), P.Valcan, I. Barbu, C.Haimovici, N.Vulpeanu, C.Dumitrescu (fundaşi), V.Florescu, Gh.Radu, V.Corneanu, Al. Constantinescu (mijlocaşi), I. Pântea, Florin Halagian, Vlad Lovin, E.Butiiaru, L.Ghinea (atacanţi). Anul 1961 reprezintă o culme neatinsă până atunci de nici o echipă din Argeş. Dinamo Piteşti se prezenta la startul campionatului (ediţia cu numărul 43) Diviziei A. Având aproape acelaşi lot de jucători, mai mult cu câţiva tineri promovaţi, Dinamo Piteşti este surprinsă de duritatea întrecerii din înalta societate, nerezistând acestei promovări rapide. A retrogradat de pe ultimul loc, 14, dar arătând, de multe ori, valoarea fotbalului practicat în oraşul de pe malul Argeşului.

Sub conducerea antrenorilor Ştefan Vasile şi Tănase Dima au evoluat, pe prima scenă, fotbaliştii: L.Varga, Sp.Niculescu, C. Matache (portari), P.Valcan, I.Barbu, M.Haimovici, C.Vulpeanu, C. Dumitrescu, Matei, Badea (fundaşi), V. Florescu, Gh. Radu, V. Corneanu, Ştefănescu, Stănescu, Nicolae Dobrin (mijlocaşi), I. Cârciumărescu, Al. Constantinescu, Vlad Lovin, T. Dima, I. Pântea, Florin Halagian, E. Butnaru, L. Ghinea, P. Libardi, A. Duminică, Bâzgu, M. Ţurcan, Lalu (atacanţi). Duşul rece la contactul cu fotbalul mare i-a trezit pe piteşteni la realitate. N-au depus armele, ci au strâns din dinţi, pornind din nou din Divizia B. Aici fotbalul e dur, iar când vii de sus te izbeşti de orice echipă care doreşte să-şi treacă o victorie în palmares. Şi totuşi, la sfârşitul campionatului 1962-1963, Dinamo Piteşti câştigă seria a II-a a Diviziei B, cu 4 puncte avans faţă de C.S.M. Reşiţa, şi promovează, pentru a doua oară, în Divizia A.

Lotul a rămas aproape acelaşi, sub conducerea lui Ştefan Vasile: L. Varga, C. Matache (portari), P. Valcan, C. Badea, I. Barbu, V. Corneanu, M. Haimovici, C. Dumitrescu (fundaşi), Alexandru Vasile, Gh. Radu, Burcea, Al. Constantinescu (mijlocaşi), P. Stănoaie, I. Cârciumărescu, Vlad Lovin, Florin Halagian, C. Ionescu, Niculae Niculescu (atacanţi). De remarcat apariţia în echipă a extremei C. Ionescu, un atacant de mare talent, care a şi marcat 10 goluri în acel campionatTotuşi, în acest prim campionat în prima divizie, avea să debuteze cel care devenea, în scurt timp, cel mai mare fotbalist român, Nicolae Dobrin, într-un meci cu Ştiinţa Cluj, în primăvara anului 1962. Cea de-a doua promovare în prima divizie a însemnat, de fapt, rămânerea pe prima scenă a fotbalului românesc timp de 29 de ani consecutiv (1963-1992), o performanţă rară în fotbalul nostru, depă­şită doar de echipele bucureştene Steaua şi Dinamo şi de Universitatea Craiova. Evoluţiile echipei FC Argeş au fost oscilante, determinate, în mare parte, de fluctuaţia mare a lotului de jucători, de plecările masive ale celor mai valoroşi. Rezultatele cele mai bune au fost obţinute în perioadele 1971-1973 şi 1977-1981, când echipa s-a aflat în primele trei clasate, în perioada 1977-1979, FC Argeş a reuşit să nu piardă pe propriul teren 45 de meciuri consecutive înscriind 116 goluri şi primind numai 35.

Campionatul 1963-1964 din Divizia A a fost pentru piteşteni un galop de sănătate, ocupând fără emoţii locul 10. De altfel, s-au depus eforturi mari pentru mai buna pregătire a jucătorilor. Atunci au venit la Piteşti antrenorii Vintilă Mărdărescu şi Iosif Szoke; jucătorii: Cacoveanu, Nicolae Naghi, C. David şi, de la 10 noiembrie 1963, Nicolae Dobrin, reîntors de la Minerul Câmpulung Muscel, unde fusese lăsat pentru...întremare. Jocul piteştenilor s-a caracterizat printr-o mare ambiţie, bazat pe extreme de mare valoare (Cacoveanu, Cârciumărescu şi C. lonescu), pe cuplul de fundaşi centrali Barbu-Ilie Stelian, pe bătrânul, dar experimentatul mijlocaş Alexandru Vasile, pe talentatul mijlocaş Mircea Stoenescu, pe acrobatul portar C. Matache şi pe atacantul central Micky Naghi, autor a 8 goluri.Totuşi, echipele bucureştene au fost de netrecut: 0-4 şi 0-2 cu Dinamo, 0-2 şi 0-1 cu Rapid, 0-1 şi 3-6 cu Steaua. Ca o recompensă pentru revenirea în primul eşalon fotbalistic al ţării, oficialităţile oraşului reuşesc să-i ofere echipei un frumos cadou: stadionul 1 Mai (apoi Trivale şi acum Nicolae Dobrin), care va fi inaugurat în primăvara anului 1964. Cu acest prilej a avut loc meciul internaţional dintre Dinamo Piteşti şi echipa braziliană Bon Succeso Rio de Janeiro, încheiat cu victoria piteştenilor, cu scorul de 2-1. Stadionul avea 17.500 de locuri. Din acest moment, Dinamo Piteşti începe un lung drum al afirmării, un drum în care s-au împletit tinereţea şi talentul jucătorilor născuţi pe aceste locuri cu experienţa unor jucători refuzaţi de marile echipe bucureştene. In campionatul următor, 1964-1965, Dinamo Piteşti urcă două locuri, ocupând locul al VlII-lea.

In campionatul următor, 1965/1966, Dinamo Piteşti a mai urcat câteva trepte, ajungând pe locul al IV-lea, la egalitate de puncte cu Dinamo Bucureşti, acest salt fiind posibil datorită evoluţiei de excepţie din retur, când a ocupat locul al II-lea, cu 7 victorii, 2 egaluri şi 4 înfrângeri, marcând 23 de goluri şi primind 21. Măsurile luate în pauza dintre tur şi retur au fost salutare. Astfel, în cursul lunii ianuarie, au fost scoşi din lot Victor Corneanu, Gheorghe Radu şi Florin Halagian, rămânând 20 de jucători: Sp. Niculescu, C. Matache (plecat şi el în luna mai, la cerere), şi Zoltan Nagel (portari), Ioachim Popescu, C. Olteanu, Ion Barbu, Ilie Stelian, C. Badea, N. Vulpeanu şi Vasile Zdrenghea (fundaşi), N. Dobrin, Ion Ţârcovnicu, Ion Pop, (mijlocaşi), Constantin Radu I, N. Naghi, Mihai Ţurcan, C. David, C. lonescu, Şt. Timar, Ion Niţă (atacanţi). In returul acestui campionat, Dinamo Piteşti a obţinut câteva rezultate excelente: 1-1 în Capitală cu campioana ţării, Dinamo, a învins Steaua, la Bucureşti, cu 3-2, şi a obţinut la Cluj, cu Universitatea, un egal, 2-2. A învins acasă Rapidul cu 2-1, Steagul Roşu cu 2-1, U.T.A. cu 3-2, Poli Timişoara cu 1-0. Golgeterul echipei a rămas N. Naghi, care a înscris 22 de goluri, aproape jumătate din golurile înscrise de echipă, jucător care a alcătuit cu Ţurcan al treilea cuplu de atacanţi centrali al ţării, după Badea-Dridea şi Dumitriu II-Ion lonescu. Echipa a dat lotului naţional de juniori pe Ion Pop, titular, 3 jucători lotului olimpic: Niculescu, Naghi şi Dobrin, iar lotului B al ţării (care a efectuat un turneu în Coreea) jucătorii: Barbu, Ţurcan, Radu I. In lotul naţional, la prima reprezentativă a ţării, a fost promovat şi a jucat Nicolae Dobrin. Echipa s-a maturizat, jucătorii tineri începând să confirme speranţele puse în ei, iar cei cu experienţă demonstrând aceeaşi ardoare şi acelaşi randament ca în zilele de glorie.

In campionatul următor, 1966-1967, modestul loc 12 arată încă o dată că echipa nu era pregătită psihic pentru marile performanţe, momentele de euforie prelungindu-se în mod neaşteptat. Deşi echipa s-a întărit cu portarul Coman şi mijlocaşul Haralambie Eftimie, locul modest ocupat a fost şi consecinţa logică a unui sistem de organizare depăşit, Dinamo Piteşti rămânând tributară surorii mai mari, Dinamo Bucureşti. Aceasta, deşi de multe ori a ajutat-o, tot de atâtea ori a şi încurcat-o, prin transferarea unor jucători tineri, dar remarcaţi la Piteşti, dându-i în schimb jucători lipsiţi de perspectivă, plafonaţi, chiar dacă aveau bogată experienţă competiţională. Această fluctuaţie şi schimbul părtinitor de jucători au creat o atmosferă de neîncredere în posibilităţile clubului din Piteşti.

[editează] Dinamo Pitesti devine FC Arges

Noul campionat, 1967/1968, începe sub semnul unor mari decizii. Echipa simte şi se întrece pe sine, clasându-se la finele turului pe locul al II-lea, cu 16 puncte, înaintea startului returului, la 1 martie 1968, asociaţia sportivă Dinamo Piteşti îşi schimbă sistemul de organizare, devenind primul club experimental din România, sub denumirea de FOTBAL CLUB ARGEŞ, club care urma să reprezinte fotbalul din judeţul Argeş şi care trebuia să răspundă întrebării dacă este sau nu posibil un club de fotbal într-o ţară ca România. Primele rezultate au fost încurajatoare, FC Argeş intrând în lupta pentru titlul de campioană a ţării cu Steaua, până în ultima etapă. Steaua a câştigat la Ploieşti cu 3-1 în faţa Petrolului, iar FC Argeş n-a reuşit decât un egal 1-1, la Bucureşti, cu Progresul. Echipa piteşteană reprezenta fotbalul tehnic, lipsit de duritate, rapid, având în compoenţă câţiva dintre cei mai buni fotbalişti români la acea oră: N. Dobrin, N. Coman, Ioachim Popescu, I. Barbu, C. Radu I. Acest mare succes, locul al II-lea şi titlul de vicecampioană a ţării, a creat mari speranţe şi obiective pentru fotbalul piteştean. Lotul de jucători a fost condus de echipa de antrenori formată din experimentaţii Ion Bălănescu, Eugen Mladin şi Leonte Ianovschi, în conducerea clubului aflându-se: Pavel Constandache (preşedinte), Puiu Rappaport (vicepreşedinte), Ion Iacomi (vicepreşedinte), Florin Găiseanu (şef comisie economică), medicul Dumitru Tomescu, Sever Socaciu, Petre Viţionescu, Carol Crevanos şi Leonte lanovschi (membri). Au evoluat jucătorii: Narcis Coman, Vasile Stan (portari), Ioachim Popescu, I. Ioniţă, I. Barbu, Ilie Stelian, Dumitru Ivan I, N. Vulpeanu, I. Păciulete (fundaşi), I. Prepurgel, C. Olteanu, N. Dobrin, H. Eftimie (mijlocaşi), C. Radu I, M. Ţurcan, P. Nuţu, Viorel Kraus, Radu Jercan (atacanţi). Viorel Kraus a înscris 10 goluri, Dobrin, 8 goluri, iar Coman, Barbu şi Dobrin au fost selecţionaţi în prima reprezentativă a ţării, C. Radu I şi Olteanu, la tineret, Dobrin fiind pentru a doua oară consecutiv cel mai bun fotbalist al României (prima oară, în 1966).

Dulcea povară a vedetismului i-a adus pe piteşteni în postura inedită de a se lupta pentru evitarea retrogradării în campionatul următor, 1968-1969. In tur, FC Argeş a pierdut acasă cu U.T.A. şi "U" Cluj, iar afară a scos puţine puncte, în pauza competiţională din iarnă s-a încercat redresarea echipei, dar autoritatea antrenorilor Bălănescu şi Mladin a scăzut, iar rezultatele au început să se vadă în comportarea echipei pe teren. De aceea, în urma controlului antrenorului federal Coloman Braun Bogdan, între 1-7 aprilie 1969, au reieşit divergenţele dintre cei doi antrenori (antrena fiecare câte o săptămână). La 24 martie 1969 a fost schimbat Eugen Mladin, iar la 10 aprilie 1969, Ion Bălănescu. în locul lui a fost numit antrenor principal Constantin Teaşcă, alături de Leonte Ianovschi (care rămâne în continuare ca antrenor secund). In analiza situaţiei de la club se preciza: complotul urzit de unii jucători împotriva antrenorilor, demascat la sfârşitul turului, s-a dovedit că a avut implicaţii şi în retur. Cu asemenea preocupări nu mai surprind pe nimeni rezultatele slabe înregistrate în perioada analizată. Unitatea morală a fost slabă şi rezultatele necorespun­zătoare au fost inerente, în perioada de cea mai grea luptă pe care o ducea echipa pentru salvarea de la retrogradare, după abaterile condamnabile amintite, au apărut şi acte de trădare, în sensul cel mai trist al cuvântului, ca în cazul jucătorului Olteanu, care, în urma jocului cu Progresul, a dispărut fără urmă din rândul echipei. Se pare însă că şi alţi jucători apucaseră alte căi (Păciulete, Nuţu etc.). Sunt sancţionaţi Barbu şi Turcanu. Ultima etapă, decisivă, avea să aducă echipa FC Argeş la Târgu Mureş, unde urma să întâlnească echipa locală A.S.A, aflată şi ea la un pas de retrogradare. In ziua meciului, 15 iunie 1969, la Târgu Mureş a plouat cu găleata, terenul fiind foarte greu. Piteştenii s-au întrecut pe ei, câştigând cu 3-0 (1-0), după un joc admirabil, la care au contribuit toţi jucătorii, dar în mod special Nicolae Dobrin, autorul a două goluri, portarul Ion Vasile (care, lovit, si-a înghiţit limba şi numai prezenţa de spirit a arbitrului Grigore Bârsan i-a salvat viaţa, trăgându-i-o cu degetele), Barbu, Olteanu, Remus Vlad, Jercan şi Radu I. FC Argeş evita, în ceasul al doisprezecelea, o retrogradare care devenise iminentă cu doar trei etape înaintea finalului de campionat. La revenirea în Piteşti, echipei i s-a făcut o primire triumfală: a doua zi, cu aproape douăzeci de kilometri înainte de Piteşti, motociclişti, maşini ne-au condus în sunetul sirenelor în centrul oraşului, unde un grup de copii au ţinut să ne spună în cuvinte calde, rupte din inimă, marea lor fericire, îşi amintea antrenorul Constantin Teaşcă. In final, FC Argeş a ocupat locul al XII-lea în clasament. In lotul de jucători au apărut nume noi: Remus Vlad, Ion Vasile, Ion Roşu, Petre Ivan II, Dumitru Ciolan, Ion Măţăoanu, Daniel Ariciu, Marcel Pigulea, N. lonescu, Cornel Pavlovici şi C. Pană, majoritatea de la echipa de tineret. C. Radu I a înscris cele mai multe goluri -11, iar Nicolae Dobrin a fost selecţionat în prima reprezentativă a ţării.

In campionatul 1969-1970, FC Argeş porneşte la drum cu un lot mult schimbat. Astfel, au plecat Barbu (la Beşiktaş Istanbul, în Turcia), D. Ivan I, Ţurcan, Ion Vasile şi Măţăoanu, dar au apărut: Marian Popescu, Mircea Ştefănescu, Constantin Frăţilă (de la Dinamo Bucureşti), Crăciunescu. Duşul rece din campionatul precedent i-a făcut pe piteşteni să fie mai precauţi, ocupând, la finele turului de campionat, locul al IV-lea. O nouă relaxare în retur i-a adus însă cu picioarele pe pământ, locul al X-lea. O rază de soare a adus-o Dobrin, care, cu cele 18 goluri înscrise, s-a clasat pe locul al doilea în clasamentul golgeterilor, după o luptă cot la cot cu Ion Oblemenco, golgeterul oltenilor. Va urma un nou campionat, 1970-1971, în care FC Argeş rămâne tot la mijlocul clasamentului, locul al IX-lea, după rezultate contradictorii: 0-1 cu Steagul Roşu Braşov, dar 2-0 şi 1-1 cu Rapid, 1-4 cu Jiul, dar 4-1 cu U.T.A. şi 2-0 cu Petrolul etc.


[editează] Primul titlu de campioana a Romaniei la Pitesti

Nimic nu întrezărea marele succes final al piteştenilor. Prima etapă debutase rău, cu o înfrângere (1-4) la Bacău, iar disensiunile din echipă au dus la destituirea antrenorului Titus Ozon. In locul său este promovat un tânăr antrenor, Florin Halagian, fost jucător la Dinamo Piteşti, la ora debutului său, din 29 august 1971, fiind cel mai tânăr antrenor din Divizia A (2-1 cu Rapid, prin golurile înscrise de Jercan). La sfârşitul turului, FC Argeş se afla pe locul al IV-lea, cu 18 puncte, în urma echipelor: U.T.A., S.C. Bacău şi Universitatea Cluj. Pregătirile de iarnă s-au desfăşurat la Băile Herculane, dupa care a urmat un turneu greu în fosta R.D. Germană, care i-a prins bine echipei. Returul a fost extraordinar, FC Argeş fiind învinsă doar de două ori (0-2, acasă, cu Steagul Roşu Braşov, şi 0-1, la Cluj, cu C.F.R). Vor urma 9 jocuri fără înfrângeri, în care Halagian a jucat cartea cea mare de mai multe ori. Astfel, la Iaşi, a jucat în fiecare repriză cu câte o linie de mijlocaşi, spre surprinderea tuturor, pentru a forţa victoria şi a-i avea proaspeţi pe final. In penultima etapă (21 iunie 1972), la Piteşti, FC Argeş a învins Crişul Oradea, devenind campioană cu o etapă înaintea finalului de campionat. Echipa a jucat ofensiv şi ambiţios, cu un Dobrin inspirat, la timonă. Scorul a fost 4-1 (3-1) pentru piteşteni, prin golurile marcate de Dobrin (min. 25 şi 43), Prepurgel (min. 28), C. Radu I (min.83), respectiv Tămaş (min. 39), în faţa a peste 17.000 de spectatori, în ultima etapă, deşi avea titlul în buzunar, F.C. Argeş învingea, la mare luptă, pe Dinamo, la Bucureşti, pe marele stadion Naţional, cu 3-2 (1-1), prin golurile înscrise de: Jercan (min. 45), C. Radu I (min. 55), C. Frăţilă (min. 89), respectiv Lucescu (min. 17) şi Dumitrache (min. 61), pentru Dinamo. Iată cele două echipe care s-au întâlnit în ultima etapă, în faţa a peste 10.000 de spectatori, sub conducerea arbitrului loan Rus (Tg. Mureş): FC Argeş: Stan-Barbu (Ciolan)-Pigulea, Vlad, Olteanu, P. Ivan II-Prepurgel, M. Popescu (C. Frăţilă)-C. Radu I, Dobrin, Jercan. Dinamo: Constantinescu-Cheran, G. Sandu, Dobrău (Batacliu, apoi Doru Popescu), Deleanu-Dinu, Sălceanu- Lucescu, Dumitriu II, Dumitrache, Florin Dumitrescu. In acest fel, F.C. Argeş câştiga cununa de lauri, aducând Piteştiul, pentru prima dată, în rândul oraşelor campioane, după Bucureşti, Timişoara, Arad, Oradea şi Ploieşti. Lotul echipei campioane, FC Argeş, în campionatul 1971-1972, a fost următorul: V. Stan, D. Ariciu, Spiridon Niculescu (portari), M. Pigulea, C. Olteanu, R. Vlad, I. Barbu, P. Ivan II, D. Ciolan, C. Nedelcu (fundaşi), I. Prepurgel, M. Popescu, Dumitru Ştefan, Emil Dumitru, Ion Roşu (mijlocaşi), C. Radu II, C. Frăţilă, N. Dobrin, R. Jercan, Ion Dobrescu, Paul Ciornoavă (atacanţi), Florin Halagian şi Tânase Dima (antrenori). Cele 51 de goluri ale echipei F.C. Argeş au fost marcate de: Dobrin-15, C. Radu 9, Jercan-8, Frăţilă-7, Prepurgel-4, Roşu-4, M. Popescu-2, Olteanu-1 şi Dobrescu-1.

După ultimul meci de campionat, cunoscutul comentator de fotbal, ziarist de prestigiu, Eftimie Ionescu, piteştean de origine, scria in revista Fotbal din 28 iunie 1972: Victoria de astăzi este fructul unei Bănoase tradiţii a fotbalului în Valea Argeşului, dezvoltată de undiţii admirabile care au făcut în aceşti ultimi ani din FC Argeş cea mai puternică unitate a genului, o experienţă care a dat rezultate mai mult decât elocvente şi îndeamnă la imitare. Clubul de fotbal din Pitesti n-a pornit cu mare viteză şi cu mari recorduri, se ştie foarte bine. A fost nevoie de o perioadă de căutări, de tatonări şi au exisat momente când se lansa ideea abandonării lui...Au meritat din plin bucuria reuşitei şi, alături de atâtea felicitări, le aducem şi pe ale lui Eugen Barbu nota, în aceeaşi revistă: A câştigat pe merit FC Argeş, poate şi pentru că, la Piteşti, există un CLUB, ceea ce e foarte mult. Am văzut formaţia piteşteană duminică seara şi ea mi-a lăsat o bună impresie. Cu un dirijor care s-a luat în sfârşit în serios, l-am simit pe Dobrin, şi cu jucători bine struniţi de pe margine de către taciturnul Halagian, trădând o voinţă exemplară, iată avem imaginea unui campion solid. Câţiva dintre artizanii acestei victorii istorice pentru Piteşti au declarat:

Florin Halagian, antrenor principal: în acest campionat, eu am incercat să fiu mai îngăduitor şi mai filozof. Mi-am dat seama că lucrul nou mai important este să reuşesc să leg această echipă, în atmosfera testul de neplăcută care se crease prin plecarea lui Titus Ozon, în Urma conflictului de la Belgrad.

Nicolae Dobrin: M-a bucurat nespus de mult titlul pentru că, în realitate, noi eram cei mai buni. Nu avem în provincie forţa pe care o au cluburile bucureştene, cu loturi mult mai complete ca noi şi cu o mai mare influenţă la federaţie, la arbitri.

Constantin Olteanu: Mă simt foarte bine acum când ştiu că am încheiat bine o treabă pe care o începusem mai rău.

Leonte lanovschi, antrenor: Nici nu ştiu ce să spun acum când visul nostru s-a împlinit. Să le mulţumim băieţilor de astăzi pentru titlul adus la Piteşti şi să nu-i uităm pe cei care au pus bazele fotbalului aici. Să nu-l uităm pe Dobrin de azi, dar să ni-l reamintim pe Dobrin de ieri, marele jucător al lui Sporting Club, Pericle Valeca. Sunt convins că şi el tremură de bucurie în aceste momente. A urmat campionatul 1972-1973, în care FC Argeş a reuşit să se menţină în frunte, ocupând locul al III-lea, după Dinamo Bucureşti şi "U" Craiova. In lot au intervenit câteva schimbări. Au venit: Radu Troi, Alexandru Mustăţea, Adalbert Kassai şi au fost promovaţi de la tineret Constantin Cârstea şi Ion Neculce. Au părăsit echipa: Dobrescu, C. Frătilă, Emil Dumitru, Dumitru Ştefan, Ciornoavă. Un câştig pentru echipă a fost tânărul Troi, extremă dreapta, pus în valoare de Dobrin, dar şi regretatul Sandu Mustăţea. In campionatul următor, 1973-1974, FC Argeş se va despărţi de antrenorul Florin Halagian, căruia îi va lua locul Ştefan Coidum, fost jucător de valoare în fotbalul românesc. El va conduce echipa alături de Tănase Dima. Evoluţia echipei va fi destul de fluctuantă, între locurile al XII-lea şi al IV-lea, cu un finiş slab, ajungând pe locul al VIII-lea. La sfârşitul campionatului, FC Argeş a cedat voit cu 0-7, la Bucureşti, în faţa echipei Dinamo, care se lupta pentru titlu cu "U" Craiova. Totuşi oltenii au câştigat cu un punct avans. A rămas însă în memoria spectatorilor şi a iubitorilor de fotbal din întraga ţară evoluţia penibilă a argeşenilor în acest meci de pomină.

Campionatul 1974-1975 a adus mari schimbări în lot. Au plecat: I. Barbu, R. Vlad, M. Pigulea, I. Roşu, I. Prepurgel, C. Nedelcu, Ciolan, jucători care făceau parte din echipa de aur care câştigase primul titlu pentru Piteşti, în anul 1972. Au venit, în schimb, jucători tineri, necunoscuţi, mulţi dintre ei crescuţi la şcoala lui Leonte lanovschi: Marin Radu II, M. Zamfir, Ilie Bărbulescu, Mihai Toma, Gh. Dumitrescu, Nicolae Radu III, Mihail Gabrian, Gheorghe Cristian, Gheorghe Manea, dar şi Doru Popescu şi M. lorga. Se observă un schimb de generaţii. Au plecat jucători valoroşi, care şi-au făcut datoria, şi au venit tineri necunoscuţi dar dornici de afirmare, având în spate talentul, munca şi priceperea antrenorului lor, nea Lenci. Cine îşi închipuia în 1974 că, în curând, Radu II, M. Zamfir, Bărbulescu sau Cristian vor ajunge internaţionali, selecţionaţi în prima reprezentativă a ţării? Cine credea? Doar omul care-i crescuse, acelaşi Leonte Ianovschi. La cârma echipei se va întoarce Florin Halagian, care va reface acel cuplu de mare succes cu Tănase Dima. In clasament, F.C. Argeş a ocupat locul al VII-lea, dar l-a lansat pe tânărul atacant Marin Radu II, care a înscris 14 goluri, situându-se pe locul al V-lea în clasamentul golgeterilor. Să-i dăm cuvântul lui Florin Halagian, care i-a acordat un amplu interviu lui Ovidiu Ioaniţoaia despre această perioadă a fotbalului piteştean: După ce m-am întors de la Baia Mare, am găsit un club subţiat, din care plecaseră o sumedenie de titulari. Din echipa campioană rămăseseră numai Dobrin, Olteanu si Ivan. Ne-am apucat atunci de reclădirea unei garnituri şi ne-am îndreptat privirea către cei mai talentaţi juniori ai Piteştiului, crescuţi cu pricepere şi migală de Leonte Ianovschi. Aşa au apărut în echipă, pe rând sau deodată, Speriatu şi Cristian, Stancu şi Cârstea, Chivescu şi Bărbulescu, Ancuţa şi Radu II. Băieţi dotaţi, fără excepţie, muncitori şi harnici.

Campionatul 1975-1976 a fost tot unul de tranziţie, lotul completându-se cu alţi tineri: D. Ariciu, Aurel Ancuţa, Doru Toma II, Simion. In clasament, F.C. Argeş a terminat pe locul al Xl-lea. Ediţia l976-1977 aduce acelaşi loc, XI, pentru piteşteni. In lot apar Marin Roşu şi Viorel Leşanu, alături de Nicolae Stan.

După această perioadă de eclipsă, timp de patru campionate, FC Argeş va înregistra o nouă perioadă de ascensiune, când următoarele patru campionate o vor găsi la final în primele trei clasate. Tânăra echipă începe să dea roade, beneficiind şi de sprijinul şi de răbdarea iubitorilor de fotbal, dar şi a conducerii din Argeş şi Piteşti. Cu timpul, pe măsură ce mânjii au început să se omogenizeze şi să accepte jocul lui Dobrin şi al celorlalţi, între care Iovănescu abia venise, refuzat fiind de Steaua şi Constanţa, rezultatele n-au întârziat, iar Argeşul a ajuns unde a ajuns, adică în prima linie a fotbalului nostru, explica Florin Halagian.De altfel, acum se aflau în lotul naţional nu mai puţin de 5 jucători: Speriatu, M. Zamfir, Doru Nicolae, Radu II şi Iovănescu.Lotul nu a adus schimbări importante, fiind aduşi: Iovănescu, V. Turcu, Ionaşcu, Doru Nicolae, Minai Iatan şi Voiculeţ, plecând Mustăţea, N. Stan, Leşanu, Toma I.


[editează] FC Arges cucereste al doilea titlu de Campioana

Campionatul 1978-1979 a început sub semnul unei bune pregătiri şi al dorinţei de a fructifica maturizarea lotului de jucători tineri, majoritatea crescuţi la Piteşti. Sub conducerea aceluiaşi antrenor, Florin Halagian, ajutat de Leonte lanovschi (Tănase Dima s-a transferat la Dinamo Bucureşti) şi de Constantin Oţet, transferat cu câteva zile înainte de începerea campionatului. Obiectivul propus de conducerea clubului era ocuparea unuia din locurile 1-5 şi acumularea a cel puţin 18 puncte în turul campio­natului. FC Argeş începe campionatul în forţă, câştigând două jocuri cu Chimia Rm. Vâlcea şi "Poli" Iaşi, şi se instalează în plutonul fruntaş. De-abia în etapa a Vl-a înregistrează prima înfrângere, 0-1, la Tg. Mureş, cu A.S.A. în continuare, ocupă locurile 2-4, fără să mai coboare. Jucătorii sunt supuşi la eforturi duble, majoritatea făcând parte şi din echipa olimpică a României, care reuşea, după mulţi ani, să învingă reprezentativa Ungariei la Piteşti. La sfârşitul turului, FC Argeş se situa pe prima poziţie în clasament, remarcându-se prin coeziune, respect faţă de coechipieri şi de sarcinile de joc încredinţate. Un nou jucător a debutat cu succes în echipa piteşteană, Moiceanu, care, în scurt timp, a devenit pentru coechipieri şi adversari arma secretă.In ultima etapă a turului, la Piteşti, piteştenii au câştigat in extremis partida cu Dinamo (scor 1-0) şi FC Argeş a devenit campioana turului cu 10 meciuri câştigate, o remiză şi 6 înfrângeri, 25 de goluri înscrise şi 17 primite, totalizând 21 de puncte, mai mult cu trei decât se propusese la începutul campionatului.

Cunoscutul ziarist sportiv Laurenţiu Dumitrescu scria în Sportul: ...a fost şi în toamna lui 78 echipa lui Dobrin; echipa acelui fotbalist de mare talent, care poartă de mai bine de 15 ani tricoul cu numărul 10, jucătorul capabil - şi la 31 de ani - să decidă orice meci din campionatul nostru (exemple mărturii: partidele cu F.C. Baia Mare, pe teren propriu, şi cu Steaua, în deplasare), să marcheze goluri de o mare spectaculozitate. Când Dobrin a absentat, a intervenit Iovănescu, mijlocaşul ofensiv care a avut un sezon de excepţie, poate cel mai bun al carierei sale. El şi-a asumat şi rolul de puncheur atunci când vârful Radu II a fost accidentat. Dar a fost şi turul lui Stancu, devenit, la numai 22 de ani, liderul matur al apărării, care îmbina experienţa lui Ivan II cu forţa lui Cârstea şi ambiţia lui Mihai Zamfir. O surpriză plăcută a constiruit-o însă Viorel Moiceanu, care, din debutant, a devenit arma secretă a piteştenilor, acţionând cu o eficienţă maximă.

Severul antrenor, Florin Halagian a fost cel care a deschis larg porţile promovării tinerilor jucători, învăţându-i cum sâ-şi ia zborul spre consacrare. Copiii de acum câţiva ani au devenit jucători maturi, dar Halagian, ştiind că pot mai mult decât au demonstrat în tur, le-a acordat note destul de severe pentru evoluţiile lor: Speriatu 7, Cristian 6, M. Zamfir 7, Stancu 8, Cârstea 7, Ivan U 7, Bărbulescu 7, Iovănescu 8, Chivescu 6, Toma II 6+, Doru Nicolae 7, Dobrin 7+, Radu II 6+, Moiceanu 6+. Faţă de anul trecut, potenţialul echipei s-a mărit cu 15 la sută. Şi dacă vom reuşi în retur o evoluţie fără oscilaţiile din prima parte a întrecerii, n-arfi imposibil să se menţină locul şi după etapa a 34-a, spunea Florin Halagian. Victoria echipei FCArgeş în tur n-a surprins dacă avem în vedere faptul că, de câteva stagiuni, formaţia piteşteană joacă un rol de frunte în lupta pentru titlu. Finalul partidei cu Dinamo de la Piteşti a fost tensionat, golul marcat de Moiceanu în minutul 85 fiind contestat de dinamovişti, dar validat de arbitru, după ce, cu câteva minute în urmă, anulase gazdelor un gol marcat de Dobrin, pe motiv de ofsaid. Acest final anunţa parcă furtunosul final de campionat, cu meciul care avea să se dispute la Bucureşti, Dinamo - FC Argeş. In acest tur de campionat, FC Argeş a folosit numai 16 jucători, cele mai mari note acordate de Sportul aparţinând următorilor: Dobrin-7,41, Stancu-7,04, Iovănescu-7,13, Radu II-7, Cristian-7,71. Pregătirile de iarnă s-au desfăşurat la Poiana Braşov, în cadrul lotului olimpic (din care nu mai puţin de 9 jucători piteşteni făceau parte), sub conducerea lui Florin Halagian, în acelaşi timp şi antrenor al lotului olimpic al României.

In retur, FC Argeş rezistă dublului efort (preliminariile olimpice şi campionatul României) şi se menţine pe locurile 1-2 în clasament. Din etapa 31, deci cu trei etape înaintea finalului, revine pe primul loc şi nu-l mai părăseşte. Urmează meciurile cu Steaua (1-0 la Bucureşti) şi cu Olimpia Satu Mare (4-0 la Piteşti), FC Argeş aflându-se pe primul loc înaintea ultimului meci cu Dinamo în Capitală. Avea 43 de puncte şi un golaveraj de +24 goluri, iar Dinamo se afla pe locul al doilea, cu 41 de puncte, golaveraj +44. Aşadar, o victorie dinamovistă la orice scor îi aduce acesteia titlul de campioană. Dinamo avea nevoie neapărat de victorie, Argeşul având două şanse: egalul sau victoria.

Iată ce declarau adversarii înaintea acestei partide.

Ion Barbu (preşedintele clubului argeşean, fost mare jucător): Meciul este foarte greu. Şi nu numai pentru noi, care trebuie să evităm înfrângerea, ci şi pentru dinamovişti, care sunt siliţi să câştige.Deci, întâlnirea este deschisă oricărui rezultat...Suntem satisfăcuţi că din nou, ca şi în ediţia trecută, asaltăm titlul, ceea ce atestă poten­ţialul echipei. Vara precedentă l-am pierdut la golaveraj, sperăm că acum nu diferenţa de goluri va decide campioana. Dorim ca partida sa fie disputată într-o notă de sportivitate şi bine arbitrată, de un cavaler al fluierului recunoscut pentru obiectivitatea sa....

Dudu Georgescu, atacantul central al dinamoviştilor, declara: încep prin a adresa felicitări lui Radu II pentru câştigarea titlului de golgeter în actuala ediţie. Despre meci aş vrea să pot spune la finele lui că a fost frumos, în ciuda mizei ce-şi va pune amprenta pe Confruntare. Noi, dinamoviştii, aşteptăm să ne revanşăm pentru acel 0-1 din toamnă şi vrem să câştigăm pentru a demonstra că Dinamo este cea mai bună echipă.

Acest meci era un duel şi între Dobrin şi Dinu. Cu două zile înaintea marelui derby, Cornel Dinu declara: Aş vrea să-i transmit lui Dobrin că alături de Dumitrache rămâne cel mai mare talent născut în ultimii 20 de ani în fotbalul nostru, talent pe care, din păcate, prin raţiunile oamenilor săi, fotbalul românesc n-a putut să-l valorifice la maximum. Am totuşi senzaţia că, din punct de vedere pur tehnic, chiar şi în actuala distribuţie avem o forţă de joc mult mai mare ca FC Argeş.

Dobrin considera că argumentul nostru cel mai important ar fi constanţa mai mare decât a dinamoviştilor, ei revenind puternic abia în returul campionatului, în plus, ar mai fi tinereţea formaţiei noastre şi omogenitatea garniturii, cred eu, mai accentuată decât a lui Dinamo.

La 24 iunie 1979, în faţa a 20.000 de spectatori, pe stadionul Dinamo din Capitală, FC Argeş învingea, după un meci de infarct, cu scorul de 4-3, prin golurile marcate de: Radu II (min. 11 şi 24), Doru Nicolae ( min. 69) şi Dobrin (min. 90), respectiv, Dragnea (min. 5) şi Dudu Georgescu (min. 76, din penalty, şi min. 89).

După meci, în Sportul, cunoscutul şi regretatul gazetar sportiv loan Chirilă scria: Finala campionatului, aşteptată cu un interes extraordinar, care a împuţinat masiv numărul spectatorilor pe toate celelalte terenuri, s-a încheiat cu victoria meritată a piteştenilor, după un joc de mare tensiune, în care setea de victorie a dinamoviştilor a primit un veto din partea lui Dobrin, care a oferit tribunelor şi telespectatorilor al nu mai ştiu câtelea meci al vieţii sale, el fiind jucătorul care a dominat din toate punctele de vedere terenul.

Meciul a început prin dominarea dinamoviştilor, care au înscris repede, prin Dragnea, cu capul la lovitura de colţ executată de Ţălnar. în minutul 11, Dobrin i-a trimis în adâncime lui Radu II, după ce ieşise din mijlocul a trei adversari, şi acesta preia şi aleargă cu mingea, egalând. Dinamoviştii sunt dezorientaţi şi Doru Toma şutează în bară, de unde Radu II o împinge de pe linia porţii în gol. Piteştenii sunt periculoşi pe contraatac, dar M. Zamfir salvează in extremis un şut al lui Vrânceanu. După pauză, Dudu Georgescu şutează în bară (min. 61), iar Augustin reia alături de poartă, în min. 69, Dobrin se lansează într-o cursă nebună, trece de mai mulţi adversari, înmărmuriţi de slalomul acestuia, pasează pe dreapta la Doru Nicolae, care marchează: 1-3. Apoi, Dudu Georgescu transformă un penalty, la un fault asupra lui Ion Moldovan, şi egalează, dar, în ultimul minut, Dobrin şutează la rădăcina barei consfinţind o victorie meritată a Argeşului. Au evoluat: FC Argeş: Cristian 8, M. Zamfir 7, Cârstea 7, Stancu 7, Ivan II 6, D. Toma 7, Iovănescu 6 (min. 78, Bărbulescu), Chivescu 6, Doru Nicolae 8, Radu II 9, Dobrin 10. Dinamo: Anuţei 5, Ion Marin 6, Sătmăreanu II 6, Dinu 6, Lucuţă 6, Augustin 6, Dragnea 7 (Ţevi 6), Custov 6, Ţălnar 6, Dudu Georgescu 7, Vrânceanu 6 (Ion Moldovan 6). Au arbitrat: Otto Anderco (Satu Mare) 7, la linie T. Balanovici (Iaşi) şi V. Tătar (Hunedoara). Notele au fost acordate de redactorul Sportul, Ioan Chirilă.

A fost un adevărat derby al campionatului, un meci mai rar întâlnit pe stadioanele noastre, un joc în care FC Argeş s-a dăruit exemplar, apărându-şi şansele cu ardoare, cinste şi demnitate. Meciul a putut fi urmărit şi pe micile ecrane, consacrând echipa F.C. Argeş, care şi-a câştigat multă simpatie în toată ţara şi chiar peste hotare. Lotul campionilor a fost următorul: Gh. Cristian şi A. Speriaţii (portari), M. Zamfir, C. Stancu, C. Cârstea, P. Ivan II, S. Moisescu, D. Ionaşcu, Ilie Bărbulescu (fundaşi), Doru Toma II, S. Iovănescu, Gh. Chivescu, M. Iatan (mijlocaşi), Doru Nicolae, M. Radu II, N. Dobrin, Viorel Turcu, Viorel Moiceanu, M. Roşu, Ralea şi Radu III (atacanţi).

Iată şi câteva declaraţii ale martorilor oculari prezenţi la ultimul meci al campionatului:

Marius Popescu (ziarist): Ei bine, ieri Argeşul nostru a evoluat cel puţin la fel de bine ca Barcelona, iar Dobrin nu a fost cu nimic mai prejos lui Asensi, opinia noastră fiind că piteşteanul a făcut ieri un joc care va rămâne înscris cu litere mari în istoria fotbalului nostru.

Valeriu Mironescu (ziarist): Argeşenii mai câştigaseră o dată titlul de campioni în ediţia 1971-1972. Atunci ne vizitase la redacţie întregul lot piteştean în frunte cu antrenorul Florin Halagian şi Dobrin. Spuneau cu multă convingere că vor repeta performanţa. Iată că s-au ţinut de cuvânt după ce anul trecut pierduseră trofeul în faţa Stelei la... golaveraj. Acum sunt campioni autoritari, la patru puncte distanţă, prin meritele aceluiaşi antrenor perseverent, prin meritele unei formaţii omogene şi mai constantă decât altele, în realitate, prin strălucirea unuia dintre cei mai mari jucători pe care i-a avut vreodată fotbalul nostru... Dobrin. Dinamo şi F C Argeş au jucat o partidă de excepţie, cum rar produce competiţia noastră.

Traian Ulmeanu (ziarist): Este victoria unui club care în ultimii ani, ne place s-o subliniem, s-a aplecat mai puţin peste gardul curţii altora şi şi-a crescut cu grijă schimbul de mâine.

Cornel Dinu (Dinamo): Cred, acum, după acest final de campionat, că victoria Argeşului este dreaptă. Munca mult mai adevărată din Valea Argeşului a restabilit adevărul. Acel adevăr ce se numeşte dreptate şi care trebuie să ridice orice frunte, chiar şi atunci când pierde. Niciodată n-am dorit un titlu mai mult ca pe acesta, dar chiar dacă sufăr, simt că n-ar fi fost drept.

Florin Halagian (antrenor FC Argeş): Echipa a făcut un meci de mare spectacol, a fost foarte unită şi a avut oamenii care-i trebuiau în zi foarte bună. Pot spune că avem la Piteşti o echipă cu un stil de joc propriu, destul de clar, având la bază - şi asta este important -mijloacele fotbalului modern. Este rezultatul unei munci de cinci ani de zile.

Nicolae Dobrin: La 3-3, prelungirea aia cred că mi-a scos peri albi, dar m-a şi înfuriat, îmi amintesc doar că am cerut mingea şi am căutat cel mai scurt drum spre poarta dinamovistă. Simţeam că trebuie să marc un gol, pentru a-i linişti pe băieţi şi pentru a mă linişti eu însumi.

Vasile Căbulea (ziarist la Scânteia Tineretului): Au câştigat -aşa cum se cerea de toată lumea şi cum e normal - cei mai buni. Aceştia au fost jucătorii argeşeni care au între ei pe acel zeu al fotbalului numit Dobrin, echipa care a demonstrat o bună constanţă valorică şi de forma sportivă de-a lungul întregului campionat.

Horia Alexandrescu (ziarist): Meciul Dinamo-FC Argeş a fost probabil cel mai spectaculos derby al fotbalului nostru din ultimii ani, reuşind să salveze, măcar prin aparenţă, nivelul valoric al întregului campionat... Iată deci că ultimul gol al campionatului - încă un răspuns dat de fachirul din Trivale unor "specialişti" ai federaţiei care ne-au văduvit de aportul său - a fost înscris de Dobrin. Aşa se încheie marele derby, care infirmă toate calculele hârtiei, răzbunând neşansa de anul trecut a piteştenilor, constanţa lor în acest campionat, jocul mai bun în acest ultim meci. După 7 ani, FC Argeş este din nou campioană a ţării, pe tricourile îmbrăcate de piteşteni scriind şi (sau mai ales !)... Dobrin!

Sebastian lovănescu (FC Argeş): Am condus aproape tot campionatul şi victoria noastră este rodul, în ultimă instanţă, al unei coeziuni sufleteşti, cum n-am avut-o niciodată.

Constantin Stancu (FC Argeş): In acest meci am ratat foarte puţin. De data aceasta, am fructificat aproape tot, pentru că ne-am mobilizat, am fost uniţi, gata să ne ajutăm. Radu II, de exemplu, a jucat excepţional. La o fază, un fault de joc m-a făcut să mă resimt. A venit la mine, în careu, şi mi-a zis: încearcă să te mişti, n-ai nici o vină, stau eu acum în locul tău.

Gheorghe Cristian (FC Argeş): Intrasem fără trac, pentru că-i vedeam pe băieţi altfel. Ei mi-au inspirat încredere. Toate fazele la poarta mea le-am considerat obişnuite. Au părut deosebite, pentru că şi meciul a fost deosebit.

Constantin Cârstea (FC Argeş): Cea mai frumoasă realizare a carierei mele este această victorie pe care i-o atribui întregii echipe. Sclipirile lui Dobrin ne-au ajutat foarte mult. Nu l-am mai văzut jucând atât de exact de mult timp. Toţi colegii au avut momente bune, dar în acest meci, ca şi în întregul campionat, şansa noastră a fost că din echipă a ţâşnit de fiecare dată cineva .


[editează] Site-uri pentru alb-violeti

Site oficial: Argesfc.ro

Site neoficial: FCArges.net

Site creat de suporteri: www.violafans.net

Site istorie FC Arges: www.fcarges1953.ro

Adus de la "http://sportpedia.mysport.ro/FC_Arge%C5%9F"