
Everton
De la Sportpedia
Everton Football Club este un club profesionist din oraşul Liverpool, Anglia care evoluează în Premier League şi are la activ cele mai multe sezoane petrecute în prima ligă. Actualul antrenor este David Moyes. Everton a câştigat campionatul de 9 ori, clasându-se pe locul 4 la acest capitol printre echipele engleze. Cei de la Everton au câştigat şi Cupa Angliei de 5 ori şi Cupa UEFA Winners o dată. Ultimul trofeu câştigat este Cupa Angliei în 1995. Everton a fost fondată în 1878 şi se află într-o mare rivalitate cu Liverpool, meciul dintre cele două fiind cunsocut ca Merseyside derby. Liverpool a luat fiinţă cu 14 ani mai târziu decât Everton (în 1892), după o dispută în ceea ce privea chiria pe Anfield, stadionul vechi al lui Everton. De atunci, noul stadion al lui Everton este Goodison Park. În 2006, s-a anunţat că echipa şi Consiliul Knowsley au discutat despre construirea unui nou stadion de 50000 de locuri în Kirkby. Clubul are un număr mare de fani, care vin adesea pe stadion, media de spectatori fiind de 36000 de suporteri la meciurile de acasă în 2005-6 (90% din capacitate). Numeroşi fotbalişti arhicunoscuţi au evoluat la Everton. Din anul 2000, Everton a recunoscut jucătorilor retraşi premii de giganţi ai echipei. Dixie Dean, care a jucat la echipă în anii '20 şi '30, este cel mai prolific marcator din istoria fotbalului englez. Acesta a stabilit în 1927-28, recordul de goluri în campionatul englez, marcând 60 de goluri într-un sezon.




