
Cosmin Moţi
De la Sportpedia
Cosmin Iosif Moţi (născut la data de 13 decembrie 1984 la Reşiţa, Caraş Severin, România) este un fundaş care evoluează la clubul AC Siena şi la echipa naţională de fotbal a României, alături de care a participat la Campionatul European de fotbal din Austria şi Elveţia, din iunie 2008.
[editează] Carieră
Moţi a început să joace fotbal la clubul CSM Reşiţa, formatie din localitatea sa natală.
În anul 2002, fundaşul a ajuns în curtea Universităţii din Craiova, echipa la care a debutat în Liga 1, cu ocazia unui meci împotriva formaţiei Ceahlăul Piatra-Neamţ, meci care a avut loc în mai 2003.
A jucat două meciuri la primul sezon în primul eşalon al fotbalului românesc, ambele pe finalul acestui sezon 2002-2003.
După încă două sezoane la formaţia din Bănie, la capătul cărora s-a clasat alături de aceasta pe poziţiile 4 şi 16 (poziţie de pe care Universitatea Craiova a retrogradat în Liga 2 la finalul sezonului 2004-2005) Moţi a părăsit Craiova cu destinaţia Bucureşti, unde a semnat cu Dinamo Bucureşti.
În primul sezon alături de echipa din Şoseaua Ştefan cel Mare, Moţi a terminat pe locul 3 în campionat, după ce a evoluat în 27 de partide, nereuşind să marcheze însă niciun gol.
A reuşit să marcheze primul gol pentru Dinamo Bucureşti în sezonul 2006-2007, într-o victorie cu 3-2 a "câinilor roşii" obţinută la Piteşti, împotriva lui FC Argeş.
La finalul sezonului 2006-2007, Moţi avea să câştige primul său titlu de campion naţional cu Dinamo, după ce a jucat 29 de meciuri în tricoul alb-roşu şi a marcat un gol.
În sezonul următor, Dinamo nu a reuşit să îşi apere titlul, terminând sezonul doar pe locul patru, iar Moţi a evoluat în cele mai puţine partide într-un sezon de Liga 1 de când este la Dinamo, doar 23 de partide.
A marcat un singur gol în sezonul 2007-2008, egalând situaţia la 1 într-o partidă câştigată net de Dinamo, 6-1 în faţa formaţiei Oţelul Galaţi.
În 2008, a debutat la echipa naţională într-un amical cu Israel. A mai evoluat într-un meci împotriva Muntenegrului, fiind ales după acest amical de către selecţionerul Victor Piţurcă pentru lotul de 23 de jucători care a mers la Euro 2008. Moţi nu a evoluat însă niciun minut la acest turneu final.
În vara anului 2008, Cosmin Moţi a părăsit clubul din Ştefan cel Mare pentru formaţia AC Siena, din Serie A.
--ukrainianrazvan 1 iulie 2008 14:26 (EEST)



